Ébredés | Revelație - Mozgásszínházi előadás | Spectacol de dans

A belépés ingyenes, de előzetes helyfoglaláshoz kötött.

Intrarea este liberă, dar este necesară rezervare prealabilă.

- - - - - - - - - - - - -

Mozgásszínházi előadás Szophoklész Trakhiszi nők című tragédiája nyomán

Szophoklész tragédiájában csak látszólag a hérosz testére izzó bilincsként csavarodó köntös gyilkol. Vért és emberhalált valójában a nincs, a hiány és a jóvátehetetlen némaság követel. Drága ár, a fizetség alól kibújni pedig – úgy tűnik – lehetetlen. De valóban az?

A hiányzó férj és apa (Héraklész) Trakhisz városától, feleségétől (Déianeiratól), fiától (Hüllosztól) és teljes háza népétől távol éli életét. Hitvese – nem tudva semmit róla – kétségek közt, sorstársaival, a trakhiszi nőkkel együtt várja. A vágyott, reménykeltő híreket fiától reméli, aki hiányzó apja nyomába ered. Ám a fejlemények fájdalmasan kijózanítók: bár Héraklész nemsoká hazatér, érkezését a győzelmi zsákmányként előre küldött rabnők jelzik, s köztük Iolé, a néma hercegnő, Héraklész – szándékai szerint – legújabb asszonya. Az el- és hátrahagyott Déianeirát kétségbeesése vezeti a végzetes tettre: felöltőt készít, s a szépen varrt viseletet a Héraklész által leölt kentaur vérével itatja át. Az ígéret szerint a varázsanyag örök hűségre kötelezi viselőjét. Ám a kentaur hazudott, s végül megbosszulja gyilkosát. Héraklész magára ölti az ajándékba kapott (mérgező) köntöst, és kínok közt ismeri meg a halandók sajátját: a véges életet. Déianeira – szembesülve ártatlannak szánt tette szörnyű következményével – a halált választja, Héraklész pedig utolsó erejével kényszeríti fiát, hogy Iolét immár ő maga fogadja örök társául.

Szophoklész tragédiája ott kezdődik, ahol a mítosz elnémul. Úgy látjuk Héraklészt, ahogy látni nem szokás: a hős immár véghezvitte hőstetteit, s az egyszerű emberek életét kéne élnie. Ám erre képtelen. Nemcsak azért, mert a kínhalála közbeszól. Jogos a gyanú, hogy férjként és apaként már ezerszer megbukott. Ha szólt, mindig a hérosz hangján szólt. Ha cselekvésre gyúlt, mindig az újabb dicsőségért tette. És most, a kínhalál perceiben is csak szörnyű utasításokat hagy örökül fiára: férjként szeresse a nőt, akit régi felesége helyett rabolt magának. A Trakhiszi nőkre joggal tekinthetünk a párbeszédképtelenség tragédiájaként. A hátrahagyott asszonyok kiszolgáltatva állnak közös sorsuk szakadékjának szélén. Aki a mélybe néz, valamiféle hős- és férfieszmény pusztító sötétjébe lát, melyben fényt egyedül az egymás megértésére és újrafelfedezésére tett kísérlet gyújthatna. A tragédia hőseinek ez nem sikerül. A kérdés csak ennyi: mi magunk képesek vagyunk-e megtörni az átkot, leszámolva az örökbe kapott, rossz mintákkal? Képesek vagyunk-e még időben ráébredni helyzetünkre, képesek vagyunk-e az őszinte kíváncsiságra, amellyel megérthetjük az örök másikat? És a legfontosabb: képesek vagyunk-e szavakká formálni félelmeinket és vágyainkat? Ez az előadás erről (is) beszél – szavak nélkül.

Az előadás a kolozsvári Babeș–Bolyai Tudományegyetem (BBTE) Színház és Film Kar Magyar Színházi Intézet harmadéves színművészetis diákjainak produkciója.

Játsszák: Imreh Tamás-Zsolt, Kovács Emma, Kúti Margit-Mária, Nagy Juliánna-Noémi, Pálfalvi Eneh-Éva, Pánczél Kriszta, Róbert Szilárd, Szlivka Mercédesz-Dóra, Szőcs Noémi

Rendező, koreográfus: Kis-Luca Kinga

Dramaturg: Lovassy Cseh Tamás

Technikai munkatárs: Portik Zoltán

Az előadás időtartama: 50 perc

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Spectacol de teatru fizic inspirat din tragedia „Trahinienele” de Sofocle

În tragedia lui Sofocle, doar în aparență mantia care se încolăcește ca un lanț încins pe trupul eroului provoacă moartea. Sângele și moartea omenească sunt de fapt revendicate de absență, de lipsă și de tăcerea iremediabilă. Prețul este scump, iar scăparea de la plata acestui tribut – se pare – este imposibilă. Este însă chiar așa?

Soțul și tatăl absent (Heracle) își trăiește viața departe de orașul Trahis, de soția sa (Deianeira), de fiul său (Hyllos) și de întreaga sa familie. Soția, neștiind nimic despre el, îl așteaptă în incertitudine, alături de celelalte femei din Trahis, care îi împărtășesc soarta. Ea își pune speranța în vești aducătoare de nădejde, pe care le așteaptă de la fiul său, plecat pe urmele tatălui absent. Însă veștile care sosesc sunt crunt de dezamăgitoare: deși Heracle se va întoarce în curând, sosirea sa este anunțată de sclavajele trimise înainte ca pradă de război, printre ele aflându-se și Iole, prințesa mută, care, potrivit intențiilor lui Heracle, va deveni cea mai nouă soție a sa.

Abandonata Deianeira, măcinată de disperare, recurge la o faptă fatală: pregătește o mantie, pe care o îmbibă cu sângele centaurului ucis de Heracle. Potrivit promisiunii centaurului, acest elixir magic ar trebui să-i asigure purtătorului său o fidelitate veșnică. Însă centaurul mințise, iar în final își răzbună astfel propriul său ucigaș. Heracle îmbracă mantia otrăvită primită în dar și, în chinuri groaznice, descoperă ce înseamnă condiția muritorului: viața efemeră. Confruntată cu consecințele teribile ale unei fapte săvârșite cu intenții inocente, Deianeira își pune capăt vieții, iar Heracle, cu ultimele sale puteri, își silește fiul să o ia pe Iole de soție, în locul mamei sale.

Tragedia lui Sofocle începe acolo unde mitul amuțește. Îl descoperim pe Heracle într-o ipostază neobițnuita: eroul și-a săvârșit deja toate faptele de vitejie și, teoretic, ar trebui să ducă o viața simplă, asemenea oamenilor de rând. Totuși, acest lucru se dovedește a fi imposibil pentru el, iar cauza nu este doar moartea sa chinuitoare. Există suficiente indicii care sugerează că a eșuat în mod repetat și în rolul de soț și de tată. De fiecarea dată când vorbea, o făcea cu glasul eroului, iar fiecare acțiune a sa era orientată spre obținerea unei noi glorii. Acum, în ultimele clipe de suferință, singura moștenire pe care o lasă fiului său constă în porunci cumplite: să își asume, ca soț, iubirea pentru femeia pe care chiar Heracle o răpise, în locul soției sale dintâi.

„Trahinienele” poate fi văzută, pe bună dreptate, ca o tragedie a incapacității de a comunica. Femeile rămase în urmă stau neajutorate pe marginea prăpastiei destinului lor comun. Cine privește în abis, vede întunericul nimicitor al unui ideal de erou și de masculinitate, unde singura lumină posibilă ar putea fi aprinsă de încercarea de a se înțelege și de a se redescoperi una pe cealaltă. Eroii tragediei nu reușesc să facă acest lucru. Singura întrebare care rămâne este: noi, cei de astăzi, suntem capabili să rupem acest blestem și să ne eliberăm de modelele greșite moștenite? Suntem capabili să ne dăm seama la timp de propria noastră situație, să ne deschidem către o curiozitate sinceră, prin care să-l înțelegem pe celălalt? Și, cel mai important: suntem capabili să ne transformăm temerile și dorințele în cuvinte? Acest spectacol vorbește (și) despre toate acestea – fără cuvinte.

Spectacol realizat de studenții din anul III, specializarea Arta Actorului, din cadrul Institutului de Teatru Maghiar, Facultatea de Teatru și Film, Universitatea Babeș–Bolyai (UBB), Cluj-Napoca.

Distribuția: Imreh Tamás-Zsolt, Kovács Emma, Kúti Margit-Mária, Nagy Juliánna-Noémi, Pálfalvi Eneh-Éva, Pánczél Kriszta, Róbert Szilárd, Szlivka Mercédesz-Dóra, Szőcs Noémi

Regia și coregrafia: Kis-Luca Kinga

Dramaturgia: Lovassy Cseh Tamás

Responsabil tehnic: Portik Zoltán

Durata spectacolului: 50 minute